creare site-uri la comanda 079953912

Cine a construit și cât a costat noul sediu al Judecătoriei Ungheni

Judecătoria Ungheni este prima instanță din Moldova care activează conform Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești din anul 2016. Astfel judecătorii din Ungheni și Nisporeni și-au început activiatea în noul Palat de Justiție amplasat în Ungheni.

Acesta este construit conform standardelor europene, are șapte nivele și o suprafață totală de 4.620 metri pătrați, cuprinzând opt săli de judecată, o cameră special amenajată pentru minori, un birou de mediere și patru celule de detenție, anunță Ministerul Justiției.

Cât au costat şi cine a construit

Palatul Justiției din orașul Ungheni a comasat judecătoriile Ungheni și Nisporeni. Lucrările de construcție lansate în septembrie 2014 urmau a fi finalizate încă în aprilie 2016, dar au fost tergiversate de blocajele în finanțarea lucrărilor, intervenite în anul 2015 ca urmare a crizei financiare din Moldova, scrie mold-street.com.

În plus un rol negativ la avut şi devalorizarea leului ca urmare a fraudei bancare. În consecinţă lucrările ce urmau să fie efectuate la un cost de 50 de milioane lei, au costat cu 10 milioane de lei mai scump şi au durat cu aproape doi ani mai mult.

Lucrările au fost efectuate de firma Conest SA din Iași, România care aparține omului de afaceri Vasile Cozma, unul dintre cei mai bogați ieșeni.

Aceasta a fost de fapt prima licitație câștigată în Republica Moldova de Conest SA.

Reforma justiţiei va continua

În cadrul ceremoniei oficială de inaugrare a Palatului de Justiție din Ungheni, ce a avut loc pe 9 februarie 2018, prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că reforma justiției rămâne a fi o prioritate a Executivului.

„Chiar dacă sunt multe critici pe această dimensiune, ne mișcăm în direcția corectă și o să vedeți că evoluțiile sunt destul de pozitive. Vreau să vă asigur că și în continuare Guvernul va fi deschis în comunicare și va elabora proiecte de lege, astfel încât să fortifice sistemul judecătoresc”, a declarat Pavel Filip.

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a menționat că sediul Palatului Justiţiei din Ungheni este proiectat şi construit într-o manieră adecvată pentru o instanţă de judecată, ce va conferi solemnitate procesului judiciar, element fără de care justiţia îşi pierde valoarea. „Dacă dorim un act al justiţiei corect, trebuie să oferim condiţii pentru a-l efectua şi abia atunci putem cere responsabilitate”, a spus Alexandru Tănase. Ministrul a menționat că acest nou sediu oferă posibilitatea de a separa cazurile aflate pe rolul instanței în categorii specializate.

În acest context, Președintele Judecătoriei Ungheni, Vasile Șchiopu, a afirmat că grație specializării cazurilor aflate pe rol va spori eficiența actului justiției.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a menționat că Palatul Justiției din Ungheni are condiții moderne nu doar pentru magistrații acestei instanțe, ci în primul rând, pentru justițiabili.

Autorităţile promit că în următorii ani vor fi create condiții conform standardelor moderne în toate instanțele de judecată din țară.

Astfel până în 2027, urmează să fie ridicate şi sediile noi ale celorlalte 14 judecătorii regionale. Valoare totală a proiectului de reorganizare a instanţelor este de 1,8 miliarde de lei.

Citește și:

Media