creare site-uri la comanda 079953912

Donează pentru MediaNews.md

Amount:

(foto) Răsturnare de situație: Dedeman şi-a suspendat activitatea din Moldova

Dedeman Bricolaj SRL, subsidiara din Republica Moldova a grupului român Dedeman a anunţat că îşi suspendă activitatea pentru o perioadă de trei ani. Motivele acestei decizii nu sunt anunţate.

Anunţul vine doar la câteva zile după ce Președintele executiv al Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, Dan Nuțiu, se arăta convins că grupul românesc Dedeman va reveni în ţara noastră cu investiţii, scrie mold-street.com.

Dedeman ar putea reveni

„Eu nu consider cazul Dedeman un caz închis. Eu am convingerea că cei de la Dedeman vor reveni în Republica Moldova. Am și demarat procedura de ai contacta pe reprezentații lor și de a le oferi sprijinul nostru, de a le oferi lobby-ul de care ar avea nevoie, din punct de vedere juridic”, a declarat Dan Nuțiu, în cadrul emisiunii Sfatul Țării de la 10 TV.

Amintim că la mijlocul lunii octombrie, avocații grupului Dedeman au anunțat retragerea proiectului investițional din Republica Moldova din cauza barierelor administrative, a birocrației excesive și lipsei unei certitudini în privința unei decizii a autorităților locale.

Ulterior a mai aşteptat câteva luni după ce în chestiunea aprobării proiectului de către Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au intervenit premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului Andrian Candu.

Convocată în regim de urgență pe 27 octombrie 2017, comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău a dat aviz pozitiv proiectului de construcție a unui magazin pe strada Ismail din capitală.

Cu toate acestea mai departe nu s-a mers la o decizie favorabilă, iar proiectul a rămas blocat până în prezent în CMC.

Anterior Dedeman a mai anunțat de două ori: la începutul anului și apoi în octombrie 2017 că își retrage proiectul investițional în municipiul Chișinău.

O investiție de 20 de milioane euro

Aminitim că Dedeman se angajase să construiască în locul fostei SA Piele un centru comercial cu parcare auto, iar valoarea planificată a investiției era de 20 milioane euro, iar numărul de locuri de muncă directe de 200 angajați, fără a lua în calcul locurile de muncă create indirect prin contractarea serviciilor auxiliare (pază, transport, cleaning, etc.).

Însă, în toamna anului 2015, Primăria Municipiului Chișinău a refuzat eliberarea certificatului de urbanism la proiectarea obiectivului respectiv. Autoritatea a invocat că ar fi necesară schimbarea codului de folosință a terenurilor în Planul Urbanistic General. Beneficiarii s-au conformat tuturor cerințelor înaintate de autoritățile publice. Proiectul fost avizat de autoritățile competente parcurgând toate procedurile necesare.

De notat că Dragos Pavăl, fondatorul şi administratorul Dedeman, susținea încă în 2015 că odată cu finalizarea procesului de expansiune din România, care ar presupune deschiderea a încă 9 magazine și atingerea unui număr de 50 de unități, va inaugura două spații comerciale în Republica Moldova la Chișinău.

La finele anului 2014 grupul Dedeman a fondat la Chișinău compania Dedeman Bricolaj cu un capital de 5.000 de lei.


Media

Go to top