creare site-uri la comanda 079953912

Economic

Economic (348)

Republica Moldova nu a folosit decât 29 milioane de euro din finanțarea nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro pusă la dispoziție de România și pe care o mai poate solicita până în 2019.

Leul moldovenesc pierde teren față de principalele valute de referință.

Grupul Gas Natural Fenosa în Moldova a expediat solicitări de oferte potențialilor furnizori de energie electrică pentru sezonul următor.

Biroul Naţional de Statistică (BNS) informează că în anul 2017 exporturile de mărfuri moldoveneşti a crescut cu 18,6% şi a constituit 2.425,1 milioane dolari, cu doar trei milioane mai puţin decât în 2013, când a fost înregistrat cel mai înalt nivel din istoria Republicii Moldova - 2.428,3 milioane de dolari.

Pe 1 ianuarie 2017 valoarea unui bitcoin era de aproape 1.000 de dolari (997 de dolari, ca să fiu mai exact); în decembrie 2017, a atins un maximum de aproape 20.000 de dolari. Această creştere impresionantă a transformat foarte mulţi oameni în multimilionari. Cine sunt ei şi ce fac?

Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Federația Rusă (Rosselhoznadzor) a interzis ieri importul a 20 de tone de mere din Republica Moldova, scrie într-un comunicat al instituției.

Banca Națională a Moldovei (BNM) avertizează utilizatorii serviciilor de plată că riscă să piardă sumele investite în “monede virtuale”, în situația în care operațiunile de schimb cu acestea nu sunt reglementate pe teritoriul Republica Moldova.

Comercianții ar putea să fie obligați ca jumătate din marfa expusă în magazine să fie de proveniență autohtonă. Propunerea aparține unor deputați, dar nu este o noutate.

Uniunea Europeană va acorda Moldovei 43,4 mil. euro în cadrul Proiectului "Îmbunătăţirea serviciilor locale în domeniul aprovizionării cu apă şi canalizare a cetăţenilor republicii, precum şi majorarea eficienţei energetice a mai multor clădiri publice".

Page 2 of 27