creare site-uri la comanda 079953912

Externe

Externe (995)

Poliţiştii sunt pe urmele unui bărbat din Pucioasa, care a fost filmat în timp ce dădea foc unui adăpost în care erau ţinuţi cinci câini.

Asistența aliaților NATO, care a fost acordată Ucrainei în ultimii trei ani pentru instruirea și echiparea Forțelor Armate, a depășit un miliard de dolari, a declarat șeful Misiunii NATO în Ucraina, directorul Oficiului pentru Comunicații NATO din Ucraina, Alexander Vinnikov.

Prim-ministrul Shinzo Abe, aflat marţi la Bucureşti, a făcut o vizită foarte scurtă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, unde, potrivit declaraţiilor directoarei Paula Popoiu, a fost impresionat de biserica din Dragomireşti şi de aleea cireşilor japonezi.

O tânără în vârstă de 17 ani din municipiul Blaj a fost reţinută, marţi, de poliţişti fiind acuzată că a şantajat un pictor pe care l-a ameninţat că va lansa acuzaţii privind presupuse relaţii sexuale cu el, după ce i-a pozat nud.www.digi24.ro.

Consumul de băuturi alcoolice a scăzut în Rusia cu 80% în ultimii 5-7 ani, a declarat marţi ministrul rus al sănătăţii, Veronika Skvorţova, care a subliniat progresele făcute în combaterea alcoolismului, informează agenţia EFE.

Echipa de campanie a preşedintelui rus Vladimir Putin a reuşit să strângă peste un million de semnături pentru depunerea candidaturii la viitoarele alegeri prezidenţiale, a declarat pentru agenţia Tass un membru al echipei de campanie a liderului de la Kremlin.

Lumea sportului este în stare de șoc! Gimnasta americană Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică, a dezvăluit, luni, pe contul de Twitter, agresiunile sexuale la care a fost supusă de Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică a SUA.

Dacian Cioloș, fost premier al României, a comentat pe pagina de Facebook, imediat după demisia lui Mihai Tudose, din funcția de prim-ministru.

Exploratorii subacvatici au găsit un oraş ascuns pe fundul unui lac din zona Muntelui celor Cinci Lei. Cetatea din adâncuri a fost supranumită "Oraşul Leului" şi face parte dintr-un labirint de temple albe, monumente memoriale, drumuri pavate şi case, toate ascunse la 40 de metri sub apă formează o adevărată Atlantida în China. Galeria Foto.

Page 1 of 77