ModernWeb

​Pugilistul mexican Canelo Alvarez l-a învins, sâmbătă, prin KO în repriza a XI-a, pe rusul Sergey Kovalev, câştigând titlul mondial WBO la categoria semigrea, într-o gală care a avut loc la Los Angeles.

 

 

Potrivit The Guardian, cei doi pugilişti au luptat cu precauţie mult timp din meci, spre nemulţumirea spectatorilor, care i-au huiduit uneori, transmite medianews.md cu referire la hotnews.ro.

Kovalev şi-a ţinut rivalul la distanţă cu alonja sa superioară, în timp ce Alvarez a aşteptat cu răbdare şi a căutat lovitura decisivă. 

Mexicanul a lovit mult la corp, înainte de a-şi trimite adversarul la podea cu o combinaţie de croşee, mai întâi de stânga, cu care a străpuns apărarea rusului şi apoi de dreapta, decisiv, la mijlocul reprizei a XI-a.

Cu accest succes, Alvarez a devenit campion mondial la patru categorii diferite. Pentru a lupta la semigrea, el a urcat două categorii.

Canelo Alvarez, 29 de ani, a mai câştigat titlurile de campion mondial WBC şi WBO, la semimijlocie, WBC, WBA şi IBF, la mijlocie şi WBA, la supermijlocie. 

El a ajuns la 53 de victorii în carieră, din care 36 prin KO, o înfrângere şi două meciuri nedecise.

Sergey Kovalev, 36 de ani, are 34 de victorii, din care 29 prin KO, patru înfrângeri şi un rezultate de egalitate.

Rate this item
(0 votes)
Read 10 times
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…