creare site-uri la comanda 079953912

Donează pentru MediaNews.md

Amount:

ZdG: Miniștri de lux. Averile Silviei Radu și a lui Nicolae Ciubuc, noii membri ai Guvernului Filip

Noii miniștri din Guvernul Filip locuiesc în imobile de lux, pe care le declară în actele de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate, scrie Ziarul de Gardă.

Silvia Radu și soțul său, Virgiliu Radu, dețin în proprietate o casă impresionantă în sectorul Buiucani al capitalei, cu o suprafață de 220,6 metri pătrați. Totodată, aceștia declară alte două apartamente, trei mașini și afaceri în domeniul agriculturii.

Nicolae Ciubuc, proaspăt ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, trece în actul de avere un imobil din orășelul Durlești, cu o suprafață de 108,3 metri pătrați.

Potrivit datelor de la Cadastru, casa aparține cumnatului său, Iurie Racoviță, despre care Nicolae Ciubuc a declarat anterior că este stabilit împreună cu familia sa de peste 12 ani în Italia. Familia Ciubuc locuiește în imobilul respectiv în baza unui contract de comodat. Noul ministru susține că nu deține în proprietate niciun automobil, dar conduce un BMW 525 în baza unui act de posesie.

Nicolae Ciubuc are 37 de ani. Acesta s-a născut la 13 decembrie 1980 în comuna Sadova, raionul Călărași. În prezent, mama sa, Ecaterina Ciubuc, este secretară a consiliului local din Sadova.

Potrivit CV-ului publicat pe pagina instituției, Nicolae Ciubuc a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova în 2003. Un an mai târziu a obținut primul loc de muncă, cel de consultant în Direcția Juridică și Armonizare a Legislației din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. După trei ani, în 2007, Ciubuc a devenit șef adjunct al direcției respective și președinte al Consiliului de administrație al întreprinderii de stat „Moldagroteh”. Un an mai târziu, este desemnat președinte al Consiliului de administrație a ÎS „Centrul de standardizare și experimentare a calității producției din conserve”. În 2009, își ia titlul de magistru în management public, iar în 2010 își încheie activitatea la Direcția din cadrul Ministerului Agriculturii și devine director adjunct la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, funcție pe care o exercită până în 2016, când este numit director interimar, apoi director cu drepturi depline al instituției, prin ordinul ex-ministrului Eduard Grama. Între timp, în 2014, acesta devine membru al Consiliului de administrație al SA „Franzeluța” și consilier local la Nisporeni din partea PLDM. În declarațiile de avere pentru ultimii ani, Nicolae Ciubuc raportează venituri și din calitatea de membru al Consiliului de administrație al ÎS „Centrul Informațional Agricol” .

„De jure” aparține mamei soției mele, dar „de facto” – fratelui soției și familiei acestuia

În octombrie 2014, fosta Comisie Națională de Integritate (CNI) a inițiat un control sub aspectul eventualei încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății de către Nicolae Ciubuc, pe atunci director adjunct al AIPA, după ce presa a scris că acesta locuia într-un imobil de lux din orășelul Durlești și conducea un automobil BMW, bunuri pe care nu le indica în declarația de avere.

Contactat de reporterii deschide.md, Ciubuc declara atunci că imobilul este al cumnatului său, care este plecat peste hotare și care l-a rugat să aibă grijă de casă cât aceasta este în construcție, iar BMW-ul este al unui vecin, care i l-a împrumutat pentru că nu are un automobil.

La 19 februarie 2015, CNI a decis clasarea cauzei deschise pe numele lui Ciubuc, „în legătură cu lipsa încălcării intenționate a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății”. CNI a luat decizia după ce a audiat explicațiile lui Ciubuc și pe motiv că „omisiunile admise în conținutul declarației depuse, în opinia Comisiei, sunt neesențiale și nu s-au produs cu rea-credință”.

 

„Din iulie 2014, am trecut să locuim, temporar, în locuința de la Durlești, care aparține „de jure” mamei soției mele, dar „de facto” aparținând fratelui soției și familiei acestuia, care muncesc de mai mult de 12 ani în Italia”, a fost explicația lui Ciubuc pentru CNI în privința imobilului care în 2014 era proprietatea soacrei sale.

„Recunosc că, în perioada campaniei electorale, m-am implicat activ, fiind deseori nevoit să merg în raioanele republicii, în afara orelor de program, sau concediu ordinar anual. Astfel, în condițiile în care nu dispun de o mașină proprie, am fost impus de situație să apelez la ajutorul mai multor prieteni sau rude, de la care împrumutam un mijloc sau altul de transport. Astfel, în perioada respectivă, puteam fi văzut și la volanul unui AUDI (Q5), care aparține cumnatei mele (sora soției mele), a unui Mercedes (E 200), care aparține tatălui meu, a unui alt Mercedes, care aparține fratelui soției mele, etc. Or, acest lucru nu presupune că aceste mijloace de transport îmi aparțin. Recunosc, m-am deplasat de câteva ori și cu această mașină (BMW – n.r.), fiindu-mi încredințată de bunii mei prieteni din copilărie”, susținea Ciubuc la început de 2015.

În ultima sa declarație de avere și interese, cea pentru 2017, Nicolae Ciubuc arată că locuiește în același imobil din Durlești, nu are în proprietate mașini și nu deține afaceri. Potrivit datelor de la Cadastru, în iunie 2018, proprietar al imobilului a devenit cumnatul său, Iurie Racoviță, în baza unui certificat de moștenitor. Casa de 108,3 metri pătrați, ar valora 678 073 de lei.

Actualul ministru declară că nu are în proprietate vreun automobil, dar că, din 2017, conduce, în baza unui act de posesie, un BMW 525, fabricat în 2006, care ar valora cinci mii de euro.

Din 2014, familia deține, la fel în baza unui act de posesie, un teren intravilan de 0.0607 ha, care ar valora 154 594 de lei.

Citește continuarea articolului pe zdg.md.

 

Citește și:

Go to top