creare site-uri la comanda 079953912

„Busuioc și Bacalîm sunt pasibili de răspundere disciplinară”. Avocații lui Usatîi își exprimă dezacordul faţă de acţiunile procurorilor

Procurorii PCCOCS Vitalie Busuioc și Lilian Bacalîm au încălcat în flagrant mai multe prevederi legale, învinuindu-l public pe Renato Usatîi de comiterea tentativei de omor asupra „bancherului negru” Gherman Gorbunțov.

Astfel, potrivit comunicatului de presă emis de către avocații președintelui „Partidului Nostru”, „apărătorii lui Renato Usatîi îşi exprimă dezacordul său faţă de acţiunile procurorilor PCCOCS Vitalie Busuioc şi Lilian Bacalîm privind acuzarea publică a lui Renato Usatîi de comiterea mai multor infracţiuni, expuse în cadrul conferinţei de presă din 31.10.2017”.

„Apărarea consideră că procurorii PCCOCS au încălcat flagrant principiul prezumţiei nevinovăției şi legalităţii procesului penal cât şi divulgarea datelor cu caracter personal, informaţiile furnizate aduc atingeri drepturilor fundamentale, garantate de Constituţie cât şi de tratatele internaţionale la care R. Moldova este parte”, au menționat avocații.



Totodată, avocatii consideră că Bacalîm și Busuioc nu au făcut altceva decât să-l condamne public pe liderul „Partidului Nostru”, „anterior cercetării tuturor circumstanţelor cauzei, anterior verificării tuturor versiunilor existente pe cauza penală privind tentativa de omor a lui Gherman Gorbunţov, procurorii PCCOCS nu au făcut altceva decât l-au condamnat public pe Renato Usatîi, la rând cu alte persoane, de comiterea acestei infracţiuni”.

„Scopul procesului penal este protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată, fapt total ignorat de către organul procuraturii în activitatea de investigare a crimei date”, au declarat apărătorii.

„Procurorii PCCOCS au neglijat obligaţia sa de a activa în aşa mod, încât nicio persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată, au neglijat obligaţia de a respecta drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei. Acţiunile procurorilor sunt pasibile răspunderii disciplinare şi pentru faptul nerespectării principiului confidenţialităţii urmăririi penale, conform căruia materialele urmăririi penale nu pot fi date publicităţii decât cu autorizaţia persoanei care efectuează urmărirea penală şi numai în măsura în care ea consideră că aceasta este posibil, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, şi ca să nu fie afectate interesele altor persoane şi ale desfăşurării urmăririi penale”, au conchis avocații.