creare site-uri la comanda 079953912

Pentru „limba moldovenească”, Dodon vrea să scoată „întreg poporul” la proteste

Președintele Igor Dodon intenționează să blocheze prin orice mijloace inițiativa de modificare a Constituției țării prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”. Acesta nu exclude desfășurarea unor proteste împotriva acestui proiect de lege.

 

În cadrul unei reacții pentru Ria Novosti, citată de Independent.md, Dodon și-a exprimat speranța că nu vor fi găsite suficiente pentru aprobarea proiectului de lege.

„Chiar dacă sunt atât de mulți trădători, voi avea două încercări de a bloca această lege, pe care le o voi folosi. În cazul în care majoritatea parlamentară va insista și va încerca din nou să folosească pârghiile Curții Constituționale controlate pentru presiune, aceasta este tocmai problema care va ridica întregul poporul moldovenesc pentru a-și apăra limba maternă și demnitatea. Strămoșii noștri au apărat limba noastră și tradiția noastră de secole, iar acum este de datoria noastră să-i protejeze pentru copiii noștri, nepoții și strănepoții orice preț“, a spus Dodon pentru sursa citată.

Deși anunță să scoată întreg poporul în stradă, e de menționat același lucru l-a anunțat și atunci când nu a acceptat candidatura ministrului Apărării, însă atunci când a fost suspendat din funcție nici măcar nu a reacționat.

Marți Curtea Constituțională a dat undă verde proiectului de modificare a articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, cel cu referire la denumirea limbii. Astfel, proiectul urmează a fi transmis Parlamentului.

Până acum însă proiectul a fost semnat de doar 34 de deputaţi, iar pentru modificarea Constituţiei prin Parlament sunt necesare voturile a 2/3 din deputaţi, adică 67. Astfel, în condiţiile în care PL, PLDM şi grupul PPE şi-au anunţat susţinerea modificării, iar PCRM şi PSRM nu o vor susţine, doar Partidul Democrat poate influenţa această modificare.

Actualmente, fracţiunea Partidului Liberal şi grupul Popular European au în Parlament câte zece deputaţi, iar fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova – doar cinci. Totodată, avizul înaintat Curţii Constituţionale a fost semnat de către patru deputaţi neafiliaţi – Iurie Dârda, Nicolae Olaru, Vladimir Cernat şi Atur Gurium, precum şi cinci deputaţi democraţi, toţi aleşi pe lista PLDM – Vladimir Hotineanu, Iurie Chiorescu, Nae-Simion Pleşca, Nicolae Juravschi şi Ion Balan.

Cele 34 de voturi sunt însă insuficiente în condiţiile în care PSRM şi PCRM nu vor vota pentru introducerea sintagmei „limba română” în Constituţie. Astfel, această modificare poate fi făcută doar şi cu votul celorlalţi 36 deputaţi democraţi, 14 dintre care sunt foşti comunişti, iar cel de-al 15-lea, Lidia Lupu – aleasă pe lista PSRM.