creare site-uri la comanda 079953912

Satul natal al lui Dodon, intenționează să semneze declarația de Unire

Primarul satului Sadova, localitatea de baștină al președintelui, Igor Dodon, în curând ar putea să semneze declarația de Unire cu România, alături de celelante nouă sate care au deja semnat documentul simbol.

„Eu am încredere în consătenii mei, sunt ferm convins că cei care au votat deja astfel de declarații, atât cei care intenționează să le voteze vor conștientiza, în timpul cel mai apropiat, sper, că este încălcare a Constituției R. Moldova, sunt încălcate mai multe articole din Constituție și mai devreme sau mai târziu vor trebui să răspundă pentru aceasta”, a declarat Igor Dodon, scrie unimedia.info.

Primarul localității Sadova, Vladimir Susarenco, a declarat pentru tv8.md, că a început deja discuțiile cu consilierii locali, iar câțiva dintre ei și-au dat deja acordul. Primarul de Sadova susține că va semna declarația de Unire dacă acest lucru și-l doresc și localnicii, motiv pentru care urmează să îi consulte.

Media