creare site-uri la comanda 079953912

Șocant: Un tânăr de 22 de ani din Anenii Noi a fost găsit omorât și incendiat, după ce acum patru luni a dispărut de acasă.

Caz șocat în raionul Anenii Noi. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit omorât și incendiat după ce acum patru luni a dispărut de acasă.

Potrivit informației, pe data de 20 octombrie 2017, la IP Anenii Noi s-a adresat mama tânărului, că precum fiul său a dispărut.

Ulterior, în urma măsurilor întreprinse de oamenii legii s-a constat că la mijlocul lui septembrie, victima, împreună cu alte trei au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, între ei s-a iscat o ceartă, iar indivizii l-au înjunghiat.

După aceasta, cei trei au încercat să ascundă cadavrul. Aceștia i-au dat foc, după care i-au îngropat.

Învinuiții, cu vârstele cuprinse între 19 și 45 de ani, au fost arestați pentru 30 de zile și riscă de până la 20 de ani.