creare site-uri la comanda 079953912

Donează pentru MediaNews.md

Amount:

(foto) Un moldovean, reprezentant al misiunii OSCE, a decedat în urma unui accident în Ucraina

Vitalie Zara, un moldovean care reprezenta misiunea OSCE în Ucraina a decedat ieri dimineață în urma unui accident rutier. Tragedia a avut loc în orașul Kramatorsk, în regiunea Donbas.

Potrivit serviciului de presă al misiunii, în timpul accidentului, Vitalie Zara se afla într-un taxi și se deplasa la serviciu, scrie unimedia.info.

Condoleanțe și-au exprimat fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, cu care a fost coleg, precum și Victor Osipov, fostul vicepremier pentru reintegrare.

„Este o pierdere de nerecuperat pentru familie, dar și pentru noi, cei care-l cunoaștem de-o viață. Ne-am cunoscut când aveam câte 15 ani. Am fost ambii în același pluton în liceul militar. Am fost ambii la război în 1992. Mai tîrziu am făcut mulți ani la rând serviciul militar împreună în aceiași unitate militară. Zara, Dacin, Marinuța-trei comandanți de companie,trei ”crai de la răsărit”-așa ne spuneau pe vremuri. Am sărit cu parașuta împreună, am fumat din aceiași țigară nu o singură dată. Am sărbătorit conferirea gradelor militare împreună și am onorat unii colegi tot împreună.

Vitalie Zara va rămâne pe veci în memoria mea ca un ofițer exemplar, bun comandant și prieten adevărat. Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris Marinuța.

Citește și:

Media

Go to top