creare site-uri la comanda 079953912

Donează pentru MediaNews.md

Amount:

Soluțiile lui Năstase pentru rezolvarea problemei transportului public și fluidizarea traficului din Chișinău

Pentru rezolvarea problemei transportului public și fluidizarea traficului, candidatul comun al forțelor proeuropene extraparlamentare la alegerile municipale, Andrei Năstase, propune efectuarea unui audit la Regia Transport Electric Chișinău și Parcul Urban de Autobuze, suplimentarea parcului de troleibuze, precum și construcția noilor linii de transport. 

„Pentru a rezolva problema transportului public, dar și fluidizarea traficului, vom face câteva lucruri. În primul rând, un audit minuțios la cele două întreprinderi municipale: Regia Transport Electric Chișinău și Parcul Urban de Autobuze. În al doilea rând, vom asigura completarea (suplimentarea) parcului de troleibuze, inclusiv fără fir și a parcului de autobuze, inclusiv autobuze electrice, pentru a asigura la un nivel înalt ritmul rapid al circulației locuitorilor cu transportul public. În al treilea rând, vom construi noi linii de transport, în special pentru troleibuze. Avem nevoie de asigurarea cu linii de transport pentru suburbii, dar și linii intersectoriale și intrasectoriale”, spune Năstase într-un interviu pentru IPN.

De asemenea, acesta vorbește despre asigurarea ordinii în domeniul transportului privat (microbuze, taxiuri) prin reguli clare, respectarea condițiilor adecvate pentru pasageri, creșterea integrității fiscale.

„Transportul public și privat va funcționa în baza unui orar afișat, respectat, cu o frecvență optimă. Vom utiliza și aplicații web pentru ca cetățenii să fie informați despre circulația transportului. Vom pune un accent deosebit și pe condițiile de confort în unitățile de transport. Vom asigura renovarea spațiilor de așteptare: stații cu bănci, coșuri de gunoi, panouri de afișaj. Vom crea condiții pentru introducerea graduală a transportului alternativ în Chișinău (de ex: amenajarea pistelor și parcărilor pentru bicicliști)”, mai spune liderul Platformei DA. 

În ceea ce privește fluidizarea traficului, Năstase spune că există soluții universale care au fost aplicate în toate orașele care s-au ciocnit cu această problemă.

În acest sens, vom avea o politică de promovare a creșterii atractivității transportului public creând condiții pentru creșterea utilizării transportului public de către locuitori. Vom prelua exemplele orașelor din afară care au reușit să convingă cetățenii să renunțe la autoturismele personale și să crească numărul celor care preferă transportul public. Printre abordările concrete se numără: amenajarea coridoarelor dedicate pentru transportul public, crearea de sensuri unice, utilizarea tehnologiilor informaționale în reglarea transportului și fluxului de pasageri, construcția inelelor circulare; construcția centurii Chișinăului, drumuri bune, dezvoltarea infrastructurii rutiere de acces (poduri, pasaje). O altă preocupare care are directă legătură cu problema traficului este construcția de parcări atât în centrul orașului, cât și a parcărilor rezidențiale”, a mai declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase. 


Citește și:


 

 

 

Go to top