creare site-uri la comanda 079953912

Donează pentru MediaNews.md

Amount:

Politic

Politic (1288)

Democrația în Moldova a atins un nou punct jos. În pofida propriului nume, partidul lui Vlad Plahotniuc a încălcat și subminat sistematic democrația în Moldova pe parcursul ultimilor ani. Anularea rezultatului alegerilor din Chișinău e doar ultimul episod dintr-o serie tristă. Vom arăta aici principalele momente ale degradării democrației moldovenești sub conducerea pedistă, scrie sic.md. 

„Rezoluția votată în Parlamentul European este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta și al abuzurilor guvernării, comise începînd cu limitarea atribuțiilor Președintelui și continuînd cu alte acțiuni prin care au subminat statul de drept. Amintesc că aceste partide, care pretind a fi „proeuropene”, se află la conducerea țării din 2009”. Este reacția lui Igor Dodon la decizia de astăzi a eurodeputaților de a suspenda acordarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova.

Legislativul a respins astăzi, în ședința plenară, proiectul unei Declarații „cu privire la încălcarea drepturilor omului, a principiilor fundamentale ale democrației și ale statului de drept, în contextul invalidării și anulării alegerilor locale pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău”. Inițiativa fracțiunii PLDM a întrunit doar 39 de voturi.

Parlamentul European a adoptat astăzi, cu 343 de voturi, Rezoluția privind suspendarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova. Motivul este nerespectarea de către autoritățile de la Chișinău a precondițiilor politice stipulate în acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat că suspendarea asistenței este legată, în mare parte, de anularea alegerilor locale din Chișinău.

Urmărește în direct ședința plenară a Parlamentului R. Moldova din 5 iulie 2018.

Președintele Platformei DA a avut o întrevedere cu Johannes Hahn, Comisarul UE pentru Vecinătate Europeană și Negocieri de Extindere. În cadrul întâlnirii la care au participat liderii Mișcării de Rezistență de la Chișinău s-a discutat situația alarmantă de la Chișinău.

„Derapajul democratic a atins apogeul după ce guvernarea a decis invalidarea alegerilor locale noi. Acum regimul încearcă să manipuleze partenerii de dezvoltare prezentând eronat cauzele acestei decizii mai mult decât abuzive. Este absolut evident că nu erorile legislative au condus la invalidarea alegerilor. Guvernarea  nu mi-a permis să intru în Primăria municipală pentru că acolo sunt în derulare zeci și sute de scheme criminale ale mafiei imobiliare și toate urmau să fie stopate”, a spus Andrei Năstase.

Șeful statului, Igor Dodon, crede că reacția europenilor și americanilor la anularea alegerilor din Chișinău prin deciziile justiției moldovenești este superficială. În același timp, Dodon îndeamnă Occidentul să recunoască că politicienii de la guvernare sunt „copiii lor”. Afirmațiile au fost făcute aseară, când președintele și-a prezentat bilanțul activității sale din primul an și jumătate de mandat.

Mandatul de deputat a devenit o afacere profitabilă pentru mulți aleși ai poporului. În anii cât s-au aflat în Parlament, cei mai mulți dintre ei și-au sporit averile, cumpărând terenuri, apartamente, case de locuit sau automobile de lux.

Invalidarea alegerilor locale noi din Chișinău stopează finanțarea europeană. Astfel, prima tranşă din asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro oferită de UE este amânată din nou. Cel puțin asta le-a transmis comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, marţi, 3 iulie, la Strasbourg, prim-ministrului Pavel Filip și șefului Parlamentului, Andrian Candu. 

Page 7 of 100
Go to top